John Florescu a revenit în România după o carieră impresionantă în mass-media americană. A fost jurnalist și a produs programe de televiziune și documentare pentru mari companii de broadcasting (CBS, HBO, PBS, Discovery-Times, Disney, A&E Network, The History Channel, BBC, The Canadian Broadcasting Corporation). Reținem din impresionantul său CV și calitatea de producător al popularului jurnalist britanic David Frost, director de comunicare al Comitetului Național Democrat și component al echipelor de campanie ale democraților Edward Kennedy, John Kerry și Barack Obama.
A fondat în România compania de producție Chainsaw Films Production în cadrul căreia a realizat filme documentare despre personalități de referință din istoria României, precum „Războiul Regelui” (2016), „Maria – Inima României” (2018), „Regele Mihai – Drumul către casă” (2021), serialul „Enigmele României” (2023-2024), „Tovarășu’ – facerea, gloria și desfacerea unui dictator” (2024).
Lavinia Betea: John Florescu, destul de recent aș spune, jurnaliștii și publicul din România au beneficiat de impresionanta ta prestație mediatică pe o temă eveniment de rang mondial – ultimele alegeri prezidențiale din Statele Unite ale Americii. „Trump versus Harris: Este Europa în siguranţă?” – documentarul produs de tine și difuzat de PRO TV. Am apreciat drept un model de performanță jurnalistică, un exemplu de a fi în elita mondială a breslei, turul pe care l-ai făcut „la cald” în studiouri românești de televiziune acordând interviuri despre mizele acelor alegeri, implicațiile rezultatelor acestora asupra continentului nostru și nu numai. Asistăm, între timp, și la o inedită campanie prezidențială în România… În opinia ta de expert, prin ce și cum se deosebește impactul biografiei și personalității unui președinte american asupra cetățeanului obișnuit din Statele Unite, comparativ cu România?
John Florescu: Personalitatea președintelui a fost întotdeauna un factor-cheie în preferințele de vot ale americanilor. Desigur, calitățile unui lider potențial sunt evaluate într-un context mai larg: modul în care, în ziua alegerilor, alegătorii analizează cele mai stringente probleme ale țării, bilanțul președintelui în exercițiu și meritele noului candidat.
Mulți americani au considerat că, în ultimii doi ani, SUA a luat-o „pe o cale greșită” din cauza problemelor interne – inflația, rata ridicată a dobânzilor, imigrația ilegală – și au văzut o lume în criză, cu conflicte în Orientul Mijlociu, Ucraina și China. Alegătorii au simțit că era momentul pentru o schimbare. În plus, simpaticul Joe Biden apărea neconvingător și gata pentru pensionare. Chiar și susținătorii de bază ai Partidului Democrat, precum afro-americanii și hispanicii, deveniseră nerăbdători față de partidul președintelui. Alegătorii doreau pe cineva hotărât și puternic.
Privind în urmă, Reagan a fost ales în 1980 după ce administrația slabă a lui Jimmy Carter s-a confruntat cu criza din Iran. Alegătorii americani au fost atrași de promisiunea lui Reagan pentru o „nouă eră pentru America” – un mesaj asemănător cu „Make America Great Again”. Mai devreme, în 1961, Kennedy a ajuns la Casa Albă cu ambiții curajoase. În ziua inaugurării sale, cel mai tânăr președinte al SUA a declarat cu îndrăzneală: „Fiecare națiune, fie că ne dorește binele sau răul, trebuie să știe că vom plăti orice preț, vom îndura orice povară, vom înfrunta orice dificultăți, vom sprijini oricare prieten și înfrunta oricare inamic pentru a asigura supraviețuirea și succesul libertății.”
Mesajul lui Kennedy din 1961 era complet opus față de discursul președintelui Trump de acum o lună. În plus, Kennedy a promis că va trimite un american pe Lună până la sfârșitul deceniului – o realizare pe care președintele asasinat nu a mai apucat să o vadă. Trump își dorește să vadă steagul american pe Marte.
Prin comparație, în România, multitudinea de partide politice mi se pare extrem de fluidă, iar alegătorii sunt în mare parte incapabili să definească valorile fundamentale și convingerile de bază ale partidelor sau liderilor lor. Pentru un observator extern, liderii politici par să își schimbe pozițiile după bunul plac sau să încerce să creeze partide noi. În 1990, am fost observator electoral desemnat de SUA în România și am simțit că alegătorii aveau o cunoaștere vagă a candidaților la președinție. La urma urmei, în acei „zori ai democrației,” românii au ales un politician din fostul anturaj al dictatorului pe care îl executaseră cu un an înainte.
În SUA, există în esență două partide: Democrat și Republican. Cea mai puternică provocare din partea unui candidat independent a fost în 1992, când Ross Perot a obținut 19% din voturi – un record care nu a mai fost atins de atunci. Candidații naționali rareori schimbă partidele, cu excepția notabilă a lui Robert Kennedy Jr., care în ultimele alegeri din 2024 a trecut de la Partidul Democrat la statutul de „Independent”.
Articolul „Am ajuns în România exact la aceeași vârstă la care tatăl meu a fugit în Vest…”. Dialog cu John Florescu, laureat
al Galei Excelenței UZPR – 2024,
Premiul Presa din diaspora – de Lavinia Betea a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
