Momentul aniversării celor 35 de ani parcurși din decembrie 1989 și a 106 ani de la înființarea UZPR îmi dă prilejul să punctez , pe clapele laptop–ului, cuvinte care mi-au îndrumat cariera de „detectiv al clipei prezente”. O profesie în care, odată implicat, a fost necesar să dețin, concomitent, dorința, dar și să investesc în priceperea de a scrie, flexibilitate, temperament, cultura investigației. Să fiu voluntar, să am o importantă doză de curiozitate în plus în comparație cu mulți dintre semenii mei, precum și diverselor profesii, să încerc o înțelegere a evenimentelor și faptelor zilei cu tenacitatea cercetătorilor din multiple domenii. Asta apelând la documentare și propria educație.
Cei 35 de ani m-au învățat faptul că ziarist fiind, pentru a onora memoria și, respectiv, visele celor care s-au jertfit în Revoluția din decembrie 1989, trebuie să fiu îndeajuns de rezistent nu doar pentru a alerga, fizic ori metal, mai mult și, de cele mai multe ori în viteză, dar și pentru a depăși refuzul acelor oameni care ezită să vorbească publicului sau a-i înfrunta pe acei oficiali impresionați de propria lor persoană. Oficiali „rătăciți” care au ceva de ascuns ori oficiali aroganți. Cei care refuză să recunoască dreptul oamenilor de a fi informați. Mai ales, în asemenea cazuri, fiind jurnalist profesionist, vizând echilibrul cu propria-mi conștiință într-o arenă atât de realistă, dinamică și dură cum este cea a confruntării pentru conceperea și publicarea de informații menite să dimensioneze publicului realitatea în care trăiește, pasionat de această meserie spectaculoasă, dar și periculoasă, nu am acceptat și nu accept înfrângerea. Ca majoritatea colegilor de breaslă. Chiar în postura în care se acționează deschis, rigid și chiar, într-un mod pervers, pentru descurajarea jurnaliștilor ori redacțiilor.
Ecoul revoluționarului din decembrie 1989 m-a învățat, ne-a învățat faptul că tocmai în asemenea situații, convinși de impactul deosebit al cuvintelor, ce armă extraordinară reprezintă ele. Faptul ne face responsabili total față de ceea ce transmitem prin scris, voce ori imagine. Suntem obligați să trecem, în strădania de a asigura succesul public al informației, peste riscuri mari, cele care fac din profesia de jurnalist una din cele mai periculoase meserii din lume. Aflat, permanent, în contact cu un flux ambiguu, uneori chiar anarhic, de informații venind pe diverse canale, care acționează pentru medii de informare cu interese deosebite, jurnalistul se află, cred eu, în postura pedagogului.
Personal, opinez că virtuțile ori viciile insului supus „evenimentului” ar trebui să „trăiască” în creația ziariștilor sub semnul fie a unei etici a laudei cu măsură, fie a sancțiunii juste, a analizei care ia în calcul „zonele obscure” ale marelui public, zonele nuanțelor cenușii, reflectând, ca într-o „comedie umană” viața atâtor personaje cunoscute publicului ori a altor anonimi problematici.
Evenimentele din decembrie 1989 m-au convins de faptul că, tinzând către un adevărat profesionalism, la fel ca mulți dintre colegii mei, încercând să influențez fără a manipula ori a mă lăsa cuprins în capcana patimii, în necesara meserie de jurnalist, indiferent dacă se practică în format print, audio, video ori online, este obligatorie o alianță între bunul simț și propria personalitate – pentru o reflecta o dimensiune reală a evenimentelor. „Ziaristul nu este un intrigant, un cronicar subiectiv, nu lasă istoriei răspunderea, și-o ia singur. Un ziarist , un reporter are vârsta faptelor pe care le relatează, ia parte la evenimentele pe care le relatează și le însușește. „Mai mult, cel ce relatează jurnalistic, în sens foarte generos și cuprinzător al termenului, capătă drept de proprietate nu doar asupra relatării însăși, ci și a realității pe care o comunică”, sublinia Marius Mircu, unul din cei care în cei 106 de la înființarea UZPR a acționat pentru ceea ce organizația a vizat de-a lungul existenței sale. Conducerea actuală a UZPR are, în continuare, drept cuvinte cheie pentru membrii săi responsabil, semnificativ. Cred cu tărie că în momentul în care UZPR a depășit secolul de serviciu credincios în slujba societății românești, după ce a trecut prin timpuri de toate felurile, supraviețuind onorabil și reunind în rândurile sale cunoscute ori în afirmare condeie și voci distincte, profesiunea de jurnalist este unică, de mare folos în viitor. Una ce aduce truditorului său pasionat de meserie sentimentul de satisfacție, de participare activă la viața comunității, societății, așa cum doreau cei care s-au ridicat împotriva totalitarismului în decembrie 1989.
Cred că efortul jurnaliștilor este nu doar unul creator, dar și de utilitate publică. Așa cum stipulează Statutul UZPR. Și ce poate fi mai tonic decât să știi că ai contribuit, prin efortul tău, la aflarea și împărtășirea publică a gândurilor, faptelor, sensurilor și provocărilor timpului tău? Consider că asta dorește și UZPR la împlinirea a 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 și a peste un secol de la înființarea organizației.
Articolul Ca jurnalist, nu am acceptat și nu accept înfrângerea – Cornel Cepariu, membru al Consiliului Director al UZPR a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
