Eram împreună cu Alexandru Leaua când l-am văzut în gara din Washington. A trecut pe lângă noi, îndreptându-se spre ieșire. Am admis amândoi că nu e vreme și nici locul potrivit pentru a-l cunoaște îndeaproape, dincolo de cărțile care ne spuneau suficient despre el. Totuși l-am abordat.
Mario Vargas Llosa. Un autor capabil să transforme în literatură tot ceea ce atinge. S-a impus ca povestitor, a cucerit cu stilul și cu forța de a provoca dezbaterea. A schimbat pentru totdeauna profilul scriitorului boem și pierdut în propria lume. Cărțile sale fascinează prin forța narațiunii și a personajelor. E un privilegiu să-l vezi, să-l auzi, să fii în preajma lui. Nu renunțăm la idee și îndrăznim să îl abordăm. Acceptă cu o politețe amicală, relaxată. E încântat și onorat să afle că suntem jurnaliști militari din România. Plimbarea ne duce către mașina care-l așteaptă în fața gării. A venit de la Madrid pentru lansarea unuia dintre ultimele sale romane.
De Llosa ne leagă stabil experiența pe care se bazează romanul său de debut Orașul și câinele (1963). Nu aș fi crezut niciodată că o carte despre adolescență, despre viața într-un colegiu militar ar putea să-mi placă atât de mult. Autorul ei are acum 72 de ani. I-a împlinit în martie. A devenit scriitor în urma întâlnirii, când avea 11 ani, cu tatăl său, despre care i se spusese că ar fi murit. La 14 ani părinții l-au trimis la Colegiul Militar Leoncio Prado, care îi lasă amintiri sinistre. Până în 1958, studiază la Universitatea San Marcos din capitala peruană. Colaborează la reviste literare și se înscrie în organizațiilepolitice studențești. Își continuă studiile literare la Madrid, apoi trăiește în mai multe orașe europene între care Paris, Londra, Barcelona. În 1990, candidează fără succes la președinția țării sale de origine – Peru. Predă și conferențiază la cele mai prestigioase universități din lume, iar opera sa este tradusă în peste 20 de limbi. A primit premiul Principele de Asturius, Cervantes și a fost decorat cu Legiunea de onoare a Franței.
Patria înseamnă pentru el nenumărate locuri, căci se bucură de o extraordinară capacitate de a se adapta la orice mediu nou. Se consideră un scriitor angajat. Literatura este în opinia lui mai mult decât divertisment. Atunci când scriu vreau să produc o reacție – ne spune. Prin aceasta rămân în continuare aproape de Sartre. Am învățat multe de la William Faulkner și Flaubert…
Îl întrebăm ce știe despre scriitorii români. Îl amintește pe Paul Goma ale cărui mărturisiri despre suferințele trăite în comunism l-au impresionat, și pe Panait Istrati, care a fost în anii ’50, pentru toată America Latină, un apreciat scriitor român. În septembrie 2005, călătorea pentru a doua oară în România, prima vizită fiind în 1995, ca să participe la lansarea a două dintre romanele sale publicate de Editura Humanitas. Uniunea Scriitorilor i-a decernat Premiul Ovidius pentru valoarea operei și contribuția la afirmarea libertății de expresie și a toleranței interetnice.
Printre romanele sale de succes se numără: Casa verde (1966), Conversație la Catedrală (1969), Mătușa Julia și Condeierul (1977), Războiul sfârșitului lumii (1982), Ca peștele în apă (1993), Sărbătoarea țapului (2000).
Clipele frumoase trebuie oprite la jumătate, spunea un poet. Ne luăm rămas bun, nu înainte de a face o fotografie împreună. („Observatorul militar”, nr. 25/2008)
Articolul Clipe inedite la Washington cu scriitorul Mario Vargas Llosa – de Benone Neagoe a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
