În câteva împrejurări am făcut această mărturisire sinceră, deci, reiterez: este uneori atât de complicat, dar și atât de dur, de a așterne pe hârtie, aproape zilnic, editorialul. Mă veți întreba de ce și de ce nu-mi văd de altele. Aveți dreptate, n-aș mai fi încărcat de neliniștile lumii românești și ale lumii de pe globul pământesc. Dar ceva nu mă lasă, mă trage de mânecă, mă strigă dinlăuntrul „timpului prezent”, și uite așa, vrând-nevrând, editorialele pe care le semnez devin ecoul de conștiință, a mea, cel puțin, ecou al realității halucinant de complexe, de contradictorii. Și prea plină de taine, unele nedezlegate niciodată, și de capcane primejdioase pe care, dacă nu știi să le ocolești și să le previi, riști eșecul ori dispariția.
Și, tocmai că trăim un aiuritor vortex de întâmplări și evenimente, alegerea temei editorialului este, aș spune, o aventură pentru că este o chestiune de experiență și de responsabilitate profesională. Să sesizezi ce ar interesa într-un moment sau altul opinia publică, să-i stârnească/ rețină luarea aminte. Vedeți, așadar, cât de complicată este profesia asta de jurnalist și, mai abitir, a editorialistului!
Se mai zice că, el, editorialistul, ar fi director de opinie. O fi, important/ esențial/ moral este să nu devină manipulator dictatorial de opinie, căci în acest fel nu va face altceva decât să mutileze, să pervertească, să ucidă conștiințe și chiar existențe omenești.
De ajuns cu teoria, nu vreau să par un părerolog, ar fi o inutilitate insipidă. Haideți să coborâm cu picioarele pe pământul patriei greu încercat, cutremurat de încercat pe tot cuprinsul său și pe orizont bântuit de „fete morgane” și ce ați considerat că ar fi de proiectat/impactat în conștiința opiniei publice într-un editorial? Nu stabilesc o ordine de priorități, deci dispunerea, și sub aspectul expunerii didactice, este aleatorie.
• România este, de multă vreme, lada de gunoi alimentar a Uniunii Europene, supermarketurile au rafturile încărcate de produse modificate genetic de aici și bolile canceroase care – și faptul este alarmant – lovesc frecvent vârstele tinere. Din păcate, guvernanții stau pitiți într-o inexplicabilă bulă indiferentă.
• Dintr-o țară de tranzit a drogurilor de mare risc, România este acum o consumatoare asiduă de „moarte albă”, școlile fiind locurile cele mai expuse, iar Ministerul Educației este depășit de această tragică situație.
• Pe teritoriul României s-au descoperit drone prăbușite ale armatei ruse, războiul din Ucraina amenințând să fie extins și într-o țară membră NATO de Vladimir Putin. În consecință, președintele României a convocat la Cotroceni comandanții de Arme.
Toate aceste subiecte au un caracter existențial imediat de maximă urgență, editorialistul fiind supus unei stresante alegeri. Vreți să-mi dați o mână de ajutor și să alegeți pentru mine? V-aș fi recunoscător și nici nu merge de a da cu banul. Pentru că exemplele alese evidențiază o triadă sub aspect ontologic, repet, de stringentă actualitate: supraviețuire / stare de sănătate comunitară alimentară; atentat la existența ființală a națiunii / consumul de substanțe psiho-active; pericolul distrugerii țării, a neamului, prin război. Ce ați alege pentru editorialul „la zi”?
Privind, astfel, starea de a fi a jurnalistului editorialist, cum ați defini-o? Încerc un răspuns fără a avea pretenția de a fi dat unul deștept și definitiv. Este izvorât din propria și îndelungata mea experiență – o pasionantă trăire travaliu – de om de presă. Ah, da, răspunsul este titlul acestui editorial, cu o necesară addenda: un ecou cinstit, temeinic documentat în cunoașterea profundă/ paradigmatică a stărilor de lucruri fără părtinire, atât cât se poate, înfrângând afectivitățile și opțiunile partizane – efortul fiind, dacă e să-ți respecți rațiunea de a fi jurnalist, unul tantalic –, subiectivitățile fiind asemenea unei sinucideri în actul de developare simpatetică a Adevărului. Căci, parafrazându-l pe Ecleziast, pe editorialist și pe cititorii/ascultătorii săi doar Adevărul îi va elibera.
Articolul Editorialul ca un ecou de conștiință
al opiniei publice a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro (https://uzpr.ro/22/07/2024/editorialul-ca-un-ecou-de-constiinta-al-opiniei-publice/)
