Elena Postelnicu a fost aleasă vineri, 28 februarie, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Presei Străine din Italia, Stampa Estera. Este prima jurnalistă din România care ocupă această funcţie, aleasă prin votul liber al colegilor străini din Italia, între ei numeroşi americani, germani, francezi, olandezi, japonezi, dar și de alte naționalități.
Pentru alţi trei an,i Elena Postelnicu a fost aleasă ca secretar general al Asociației, o altă funcție importantă.
Noul Consiliu Director al oragnizației va fi reprezentat, pe lângă jurnalista Radio România Actualități, de un secretar de naționalitate franceză și de alți nouă consilieri jurnalişti corespondenţi pentru Germania, Olanda, Danemarca, Albania, Norvegia, Bulgaria şi Argentina.
În prezent, organizaţia, cu o vechime de 113 ani, reuneşte 500 de corespondenţi din 50 de ţări în cele două filiale de la Roma şi Milano, iar jurnalista Elena Postelnicu a fost aleasă cu o mare majoritate de voturi – 101. Contracandidaţii săi – alți doi jurnalişti din Bulgaria şi Germania, au obţinut 23, respectiv 11 voturi.
Elena Postelnicu este jurnalistă la Radio România Actualităţi din 1995, de la vârsta de 18 ani. Din octombrie 2007 este corespondentă la Roma, iar din 2011 este membru al Organizaţiei Presei Străine din Italia, unde, de la 10 martie, va ocupa funcţia de preşedinte, o poziţie pe bază de voluntariat, dar care nu o face cu nimic mai puţin onorantă pentru presa din România.
În Italia, rolul de președinte al acestei organizații, care se schimbă în fiecare an, este foarte respectat de autoritățile locale, de restul jurnaliștilor italieni, dar și de cetățeni.
Indiferent de naționalitate, președintele şi scretarul general al Asociției Presei Străine sunt invitați la toate recepțiile și evenimentele importante de la Președenția Republicii Italiene, de la Guvern și din cadrul celor două Camere ale Parlamentului italian.
Elena Postelnicu este membru al UZPR.
Articolul Elena Postelnicu, membru al UZPR, președinte al Organizaţiei Presei Străine din Italia, Stampa Estera a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro

