Dorul plutește, la Lucian Blaga, în aerul încărcat de mistere, lumini, corole, e o stare evanescentă, impenetrabilă, în care se-învăluie vrajă, damnare, euforie, iar natura i se supune incandescent, eutanasiatic și voluptuos. Anul acesta, Blaga 130, deschide calea lungă de a-l omagia pe Poetul Luminii, cel care a cântat femeia ca o așteptare, amestec de stări ori isoldic, atât aspirație cât și apariție: „Femeie,/ ce mare porți în inimă și cine ești?/ Mai cântă-mi înc-odată dorul tău,/ să te ascult/ Și clipele să-mi pară niște muguri plini/ din care înfloresc…

Articolul Lucian Blaga, 130 – de Florica R. Cândea, Carina A. Baba a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro