IOAN VASIU: Ați venit către televiziune după o experiență foarte bogată în presa scrisă. Ce v-a determinat să o părăsiți și cum ați ales între radio și tv?
MONICA ZVIRJINSCHI: Scrisul, inclusiv presa scrisă, nu se pot părăsi cu totul! Dar vine un moment când simți că ai cam spus ce era de spus, când ai încercat genurile importante, când ai parcurs scara ierarhică de la redactor stagiar până la redactor-șef și ai participat la crearea unor noi publicații… Vine momentul pentru schimbare, pentru altceva! La cumpăna 1989 am trăit cu toții la ziar șocul trecerii de la machetele trasate cu creionul la paginația pe calculator, de la linotip la digitalizare etc. În plus, se anunțau zile tot mai grele pentru presa pe hârtie. Chiar și pentru marile cotidiane, cum era cel al tineretului, la care lucram.
Dar cea mai mare schimbare se anunța în televiziune. Se termina pentru totdeauna cu programele alb-negru sau parțial-color, cu ecranele cu purici și reviziile tehnice de ore în șir, cu antenele pe casă… și tocmai schimbarea asta m-a atras! Pentru radio, am rămas la nivelul de ascultător fidel, chiar foarte fidel!
I.V.: Cum era TVR în 1995, când ați dat concurs?
M.Z.: În plină transformare. Încă se utilizau cu mare grijă camerele beta (nu erau multe) și grupurile de montaj analogic, ici-colo încă se mai tolera VHS. Grilele se desenau pe o masă mare cu creioane colorate… Și asta în timp ce în jur creșteau alte și alte televiziuni, mult mai flexibile și cu echipamente mai moderne…
I.V.: Cu ce renumiți oameni de televiziune v-ați intersectat?
M.Z.: Într-un mod ciudat, în TVR se trăia încă alături de legende, Vornicu, Bocăneț, Bacalu… Am colaborat excelent cu Titus Munteanu, căruia i-am dedicat și o biografie filmată, și cu Cristian Țopescu și dinamica lui secție Sport, am lucrat sub conducerea unei adevărate doamne care era Felicia Meleșcanu… Dincolo de aceste nume, acum intrate și ele în legendă, am descoperit echipele de adevărați profesioniști din spatele ecranului, cei care sunt adevărata forță.
I.V.: Prin ce diferă TVR de astăzi față de perioada dinainte de 1989?
M.Z.: Perioada de dinainte n-am cunoscut-o decât din povești auzite în cabinele de montaj sau de sunet… Eu am intrat în TVR, în 1995, odată cu înființarea unei structuri cu totul noi, TVR Internațional. Aici, totul era… altceva! Am învățat că nu e suficient să ai talent sau idei, ci trebuie să înțelegi tehnica într-o continuă schimbare. A fost o experiență incredibilă. De la debutul TVRI, în 1995, în mai puțin de zece ani, am reușit să trecem de la primele două ore de emisie internațională în limba română la un flux continuu, de 24 ore, difuzate satelitar pe cinci continente. Mai întâi ca realizator, apoi, după anul 2000, ca director al TVRI, am învățat că televiziunea modernă înseamnă mai mult decât realizarea unor emisiuni, înseamnă crearea unor evenimente cu care să atragi și să întreții interesul publicului. Așa am ajuns să facem transmisiuni în direct din New York și Chicago, din Roma și Stuttgart… Să transmitem o zi a Unirii în direct de pe Arcul de Triumf sau să fim parte la redeschiderea Muzeului Național de Artă, după recondiționarea operelor arse în decembrie 1989…Dar, din nou, fără extraordinarii profesioniști din spatele și din fața ecranului, n-am fi reușit să construim și să dezvoltăm un post internațional integrat în sistemul europeam. Astăzi, TVR, mă refer la întreaga instituție, traversează o perioadă complicată, greu de explicat aici în câteva cuvinte… Personal, consider televiziunea publică de multe ori nedreptățită în comparație cu reclama zgomotoasă din jurul unor posturi care încalcă flagrant regulile limbii române, ale bunei cuviințe, principiile presei în general.
I.V.: Faceți parte din Consiliul Director al UZPR…
Articolul Monica Zvirjinschi: „UZPR s-a impus la nivel național prin organizarea unor acțiuni
de mare rezonanță” – interviu de Ioan Vasiu a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
