15.1 C
Constanța
13.9 C
Tulcea
luni , 14 septembrie 2026

AGREGATOR DE ȘTIRI - Litoral Press, Romania - Știri, Revista presei

AcasăCultură, EducațieReforma liceului dăunează grav educației: Istoria și geografia, băgate sub preș. Ministrul...

Reforma liceului dăunează grav educației: Istoria și geografia, băgate sub preș. Ministrul David și-a pus în cap Academia Română – de Dan Constantin

Ioan-Aurel Pop condamnă „pedepsirea” disciplinelor clasice și ancorarea școlii în educația sexuală, vestimentație, numerologie, chiromanție. Președintele Academiei: elevii vor fi „îndrumați în mod constructiv” să iubească și să urască la comandă, să nu mai gândească cu mintea lor.
O nouă tentativă de a adânci diminuarea studiului istoriei, la pachet cu punerea pe tușă a geografiei și limbii latine în programa școlară a ciclului preuniversitar se află pe agenda Ministerului Educației. Propunerile, puse recent în dezbaterea publică, au provocat o reacție imediată de dezaprobare din partea profesioniștilor din educație, organizațiile profesionale ale istoricilor, cadrele didactice de specialitate din universități și licee fiind unanimi în aprecierea că se profilează o eroare gravă în sistemul de formare a tinerei generații, supusă unui amplu și sofisticat proces de dezinformare și manipulare. Conducerea Academiei Române, prin vocea președintelui celui mai înalt for cultural și științific al țării, combate cu vigoare acest proces – considerat că produce deznaționalizare și subculturalizare – girat de conducerea Ministerului Educației prin reforme succesive eșuate. Un război al declarațiilor arată fractura majoră dintre Daniel David, ministrul educației și academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, ambii foști rectori ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
În 31 ianuarie au fost lansate spre consultare publică și dezbatere națională planurile-cadru pentru învățământul liceal. Până la 6 martie 2025 se pot depune „propuneri și observații constructive”, conform precizărilor făcute de ministrul educației și cercetării, Daniel David, către „dragi elevi, profesori, părinți și alți actori interesați și implicați în educație”. Scopul acestei acțiuni de transparență este, potrivit ministrului, ca „din considerarea la modul foarte serios a consultării și dezbaterilor, vom avea o variantă finală, consolidată a proiectelor de planuri-cadru, care poate fi mai apropiată sau diferită față de proiectele pe care vi le aduc acum în atenție și pe care o voi aproba în luna mai”. 

Educație pentru a face oameni mai fericiți
Așadar, documentele publicate nu sunt bătute în cuie, există disponibilitatea ministrului de includere a unor modificări, chiar de substanță, astfel ca la final să se găsească „cea mai bună soluție pentru copiii noștri și pentru sistemul nostru de educație”. Angajamentul anunțat de Daniel David la preluarea portofoliului educației, la 23 decembrie 2024, de a livra planurile-cadru pentru învățământul liceal, este astfel bifat.
Ca fiecare nou început de reformă, programul este „împachetat” cu ținte nobile. „Elaborarea și aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal  reprezintă începutul unui proces complex care ar trebui să echipeze pe copiii noștri cu competențele necesare pentru a deveni buni specialiști și buni cetățeni, oameni mai fericiți, pregătiți și capabili de a lua decizii privind integrarea lor pe piața muncii sau continuarea parcursului educațional la un alt nivel”, arată ministrul, într-un preambul al dezbaterii. Odată adoptat acest program-cadru, implementarea schimbărilor se anticipează a fi începând cu  generația anului școlar 2026-2027, aceasta fiind și prima generație care ar avea bacalaureatul grevat pe aceste dezvoltări. Deci tinerii care vor termina liceul în  anul 2031 vor fi produsul educațional în urma unor programe școlare care vor fi elaborate „pentru a se evita orice ingerințe ideologice, politice sau de extremism de orice tip”, cum spune ministrul. Sublinierea este importantă pentru că lasă să se înțeleagă faptul că actualele programe după care învață elevii ar fi virusate de ideologii sau și mai grav, lasă porți deschise spre extremism. Desigur, precizările noului ministru al educației pleacă, bănuim, din evaluări ale nivelului insuficient de pregătire și de acumulare a cunoștințelor elevilor de liceu pe domeniile unde se pot infiltra ideologii, inclusiv extremiste. De aceea, oficialul chiar subliniază că în luna de ministeriat „împreună cu noua mea echipă”, au fost făcute unele adaptări ale proiectului demarat în 2023, imediat după promulgarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Să adăugăm că această lege este emanația marelui proiect prezidențial „România educată”, pus în operă de două personaje pasagere prin ministeriate eșuate –  Monica Anisie, celebra „pepsiglas”, și Ligia Deca, politruc educativ. Așa încât, sub presiunea timpului și a limitelor legislative, corecțiile făcute se referă în primul rând la „promovarea abordărilor științifice pentru a reduce influențele pseudoștiințifice și a proteja elevii de interferențele ideologice, politice sau extremist-religioase”.

Articolul Reforma liceului dăunează grav educației: Istoria și geografia, băgate sub preș. Ministrul David și-a pus în cap
Academia Română – de Dan Constantin
a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

VREMEA CONSTANȚA

Constanța
nori împrăștiați
15.1 ° C
15.4 °
15 °
85 %
7.2kmh
37 %
lun
22 °
mar
23 °
mie
23 °
J
22 °
vin
24 °

VREMEA TULCEA

Tulcea
cer acoperit de nori
13.9 ° C
14 °
13.9 °
100 %
7.7kmh
97 %
lun
19 °
mar
24 °
mie
25 °
J
26 °
vin
29 °