-0.6 C
Constanța
-2 C
Tulcea
duminică , 8 noiembrie 2026

AGREGATOR DE ȘTIRI - Litoral Press, Romania - Știri, Revista presei

AcasăCultură, EducațieRemember. Ilie Șerbănescu (20 iulie 1942 – 8 aprilie 2024)

Remember. Ilie Șerbănescu (20 iulie 1942 – 8 aprilie 2024)

Ilie-Sorin Șerbănescu (n. 20 iulie 1942, București – d. 8 aprilie 2024, București) a rămas în amintirea noastră ca jurnalist, economist român, ministru al Reformei, realizator de emisiuni tv și iată că pe 8 aprilie a.c. se împlinește un an de la trecerea în eternitate a acestuia.
A urmat liceul la „Caragiale”, în anii 1949-1960, a fost student la ASE în perioada 1961-1966, ca mai apoi să își pregătească și susțină teza de doctorat „Corporațiile transnaționale”, cu obținerea titlului de doctor în economie.
Debutul în jurnalism a fost în martie 1967, ca redactor, fiind apoi comentator publicist și redactor-șef la revista „Lumea”, până în decembrie 1990. Din ianuarie 1991, timp de doi ani, a fost redactor-șef la revista „Expres”. A fost apoi comentator economic la revista „22”, februarie 1993 – octombrie 2010; director al ziarului „Tineretul liber”, august 1993 – mai 1994. Au urmat anii în care a fost realizator TV: la „PRO TV”, iunie 1994 – decembrie 1997 și septembrie 1998 – octombrie 2000, emisiunile „Rătăciți în tranziție” și „Reforma la români”; la „TVR2”, februarie 2001 – iunie 2002, emisiunea „Reforma la bani mărunți”; la „Televiziunea România de Mâine”, 2004 – 2013, emisiunea „Economia pentru cine? ”; din 2009, comentator permanent la postul de știri TV „Antena 3”. A fost director editorial la „Ziarul Financiar” timp de un an, începând cu octombrie 1999; comentator economic la „România liberă” (2005-2012); colaborator la revista de specialitate „Economistul” (2011-2013); comentator la „Jurnalul Național” (februarie 2011 – octombrie 2014).
Ilie Șerbănescu a fost ministru al Reformei în Guvernul României (1997-1998), vicepreședinte al Societății Române de Economie (SOREC), președinte al Clubului Presei Economice, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Dintre cărțile scrise, amintim: „Corporațiile transnaționale” (1978); „Terra: portret în alb-negru”(1980); „Reforma economică în România: jumătățile de măsură dublează costurile sociale” (1994); „Manifestul partidului imobilist”.
Prezență activă în mass-media, Ilie Șerbănescu a fost un jurnalist de valoare timp de aproape șase decenii.

Articolul Remember. Ilie Șerbănescu
(20 iulie 1942 – 8 aprilie 2024)
a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

VREMEA CONSTANȚA

Constanța
cer senin
-0.6 ° C
-0.6 °
-0.7 °
88 %
3kmh
0 %
D
9 °
lun
12 °
mar
12 °
mie
15 °
J
17 °

VREMEA TULCEA

Tulcea
cer senin
-2 ° C
-2 °
-2 °
93 %
2.1kmh
5 %
D
8 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
14 °
J
18 °