Enigmaticul mileniu al treilea, anii două mii, aveau să propună, pe lângă multe alte profeții, și un Seminar extraordinar, care a rezistat prin timp, s-a dovedit a fi câștigător, îndrăzneț, prin apropierea celor două domenii esențiale ale vieții, umaniste prin excelență, dar care își întind aripile cu bucurie și spre artă, muzică, pictură, literatură. Pornit de la Bistrița, în organizarea prof. univ. dr., Mircea Gelu Buta, Seminarul de Medicină și Teologie a devenit o Agora națională, în care se discută, cu probitate, frământări ale lumii contemporane, dintre cele mai stăruitoare….
Articolul Seminarul de Medicină
și Teologie, la a XXIV-a ediție – de Elena M. Cîmpan a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro

