Materiale deliberat inexacte au ridicat detalii din investigațiile International Consortium of Investigative Journalism (ICIJ), aceasta fiind una dintre modalitățile prin care campaniile rusești de dezinformare au făcut tot posibilul să pară „credibile”.
ICIJ a discutat cu experți în dezinformare de la Centrul Tow pentru Jurnalism Digital al Universității Columbia și Centrul de criminalistică media al Universității Clemson, din SUA, care au relevant că aceste campanii manifestă deseori semnele specific ale „spălării narativă” – La fel ca și spălarea banilor, încearcă să transmită informații inexacte drept legitime. Făcând ca informațiile complet false să pară că provin dintr-o „sursă imparțială, oferă mesajului o probabilitate mai mare de a fi crezut de un public mai larg”, afirmă Darren Linvill, profesor la Clemson University, care studiază campaniile rusești de dezinformare și conduce Media Forensics Hubs.
Rețelele sociale, principalul „transport”
„Spălarea narativă”, are trei pași: plasare, stratificare și integrare. Plasarea se referă la locul unde apare prima poveste odată ce a fost creată – de exemplu, videoclipurile încărcate pe YouTube sau pe rețelele sociale. Stratificarea este procesul de ascundere a sursei poveștii false: plata pentru a o plasa în posturi de știri non-occidentale, partajarea prin intermediul unor conturi de rețele sociale bot sau influențe afiliate statului rus și publicarea pe site-uri de știri false făcute să arate cât mai asemănător cu publicațiile occidentale legitime. Integrarea este pasul final, când dezinformarea este preluată de voci autentice și integrată în discursul mainstream. Campaniile de dezinformare ajung rareori în această etapă, a spus Linvill, dar tehnologia a redus dramatic costul lansării unor astfel de campanii. „Nu durează mult – rețelele sociale sunt o mașină de transport eficientă”, adaugă expertul american.
Scepticism, gândire critică, surse media de încredere
Potrivit icij.org, în ultimii doi ani de război în Ucraina, campaniile rusești de dezinformare au fost numeroase și variate. Ce se întâmplă astăzi este, în multe privințe, „un vechi manual rusesc – în anii 1980, Rusia a trimis o scrisoare redactorului într-un ziar indian creat de KGB, în încercarea de a convinge lumea că SUA au creat virusul SIDA, punctează Linvill.
Pe de altă parte, toate aceste campanii bine plătite și atent orchestrate pot fi neutralizate ușor. „Scepticismul și gândirea critică sunt recomandări simple. Cultivați surse de informații în care aveți încredere și abordați lumea virtuală cu aceeași precauție cu care abordați lumea reală – doar pentru că întâlniți pe cineva care poartă un tricou cu un slogan cu care sunteți de acord nu înseamnă că îl veți invita în casă pe acel om”, adaugă Linvill. (Roxana Istudor)
Articolul „Spălarea narativă” sau când dezinformarea
vrea să fie… „credibilă” a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro (https://uzpr.ro/29/07/2024/spalarea-narativa-sau-cand-dezinformarea-vrea-sa-fie-credibila/)

