„Niciunul dintre noi nu este imun”
Un studiu global, derulat de specialiști de la Universitatea din Columbia Britanică, dezvăluie că susceptibilitatea la dezinformare variază în funcție de vârstă, sex, educație și ideologie politică. Participanții au susținut un test pentru a judeca dacă titlurile de știri erau reale sau false, iar cei din Generația Z, femeile, conservatorii și persoanele mai puțin educate au înregistrat un risc mai mare să creadă dezinformarea. Pe de altă parte, potrivit neurosciencenews.com, mulți respondenți au fost preciși în a-și evalua propriile limitări – generația Z și femeile, în special, și-au recunoscut slăbiciunile – în timp ce persoanele cu mai multă educație au avut tendința să-și supraestimeze abilitățile. Aceste constatări evidențiază necesitatea unor eforturi de alfabetizare media și politici proactive pentru a combate răspândirea știrilor false. „Indiferent cine ești, indiferent ce crezi că știi, niciunul dintre noi nu este imun la dezinformare. Oamenii ar trebui să realizeze că toți suntem expuși la dezinformări în mod regulat”, punctează dr. Friedrich Götz, profesor de psihologie, autorul principal al studiului.
„Nativii digitali” – mai expuși riscului, mai conștienți de această realitate
Răspândirea globală a dezinformării reprezintă o amenințare la adresa democrației, care depinde de un public bine informat. Cercetarea derulată de experții Hyunjin Koo și Yara Kyrychenko, de la Universitatea din Cambridge, publicată în revista Personality and Individual Differences, subliniază importanța înțelegerii categoriilor celor mai expuse riscului de a cădea pradă dezinformării, pentru a se dezvolta strategii eficiente de contracarare a știrilor false.
Deși se crede că expunerea sporită a tinerilor la mediile digitale le oferă acestora o alfabetizare digitală superioară, performanța generației Z la cercetarea globală nu a reflectat acest lucru, chiar dacă tinerii sunt conștienți de această realitate. „Există încă această concepție greșită larg răspândită că nativii digitali sunt mai buni la navigarea în aceste medii. Acest aspect a fost dezmințit în lumea academică mai mulți ani, dar nu s-a tradus în conștiința publicului”, explică Götz.
„Nu toate democrațiile încearcă să abordeze această problemă”
La rândul lor, oamenii cu opinii politice mai conservatoare s-au dovedit mai susceptibili să creadă dezinformarea – scorurile au fost cele mai mici la cel mai conservator capăt al spectrului politic.
Și femeile, pe un eșantion mare, au înregistrat un risc ceva mai mare decât bărbații să creadă în dezinformare, dar s-au dovedit mai bune la a-și judeca cu acuratețe abilitățile.
În cele din urmă, respondenții cu educație superioară s-au dovedit mai buni la a detecta știrile false, dar mai slabi la a se autoevalua din această perspectivă. „Nu toate democrațiile încearcă cu adevărat să abordeze această problemă. Mai rău încă, în lumea polarizată în care trăim, unii actori, inclusiv politicieni, ar putea să armeze dezinformarea în mod deliberat”, conchide Götz.
Articolul Studiu global. Tinerii Generației Z,
cei mai predispuși să creadă dezinformarea – de Roxana Istudor a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro

