Potrivit Indicelui Mondial al Libertății Presei 2024 al organizației Repotreri fără frontier (RSF), regiunea Orientului Mijlociu și Africa de Nord (MENA) rămâne cea mai periculoasă la nivel global pentru libertatea presei, cu aproape jumătate din țările sale într-o situație „foarte gravă”. Tunisia, odinioară lăudată ca o poveste de succes democratic, a scăzut de la „liberă” la „parțial liberă” după preluarea puterii de către președintele Kais Saied, în 2019, în timp ce Libia (locul 143), Algeria (locul 139) și Marocul (locul 129) se află aproape de partea de jos a clasamentului. Asta în timp ce Magrebul, cândva un far al optimismului post-primăvara arabă, s-a transformat într-unul dintre cele mai ostile medii din lume pentru jurnalişti.
În Tunisia, Decretul-Lege 54, care vizează aparent criminalitatea cibernetică și „informațiile și zvonurile false”, a devenit, din cauza formulării vagi și a sentințelor dure, o armă pentru a reduce la tăcere criticii. Walid Mejri, redactorul-șef al Alqatiba, avertizează asupra efectului înfricoșător pe care decretul l-a avut asupra reportajelor de investigație: „Surselor acum le este frică să vorbească. Această teamă ucide jurnalismul de investigație din interior”. Mejri explică faptul că sub conducerea lui Saied, jurnaliştii care acoperă corupţia sau încălcările drepturilor omului se confruntă cu intimidare şi ameninţări legale. „A fi femeie jurnalist în Tunisia în contextul revenirii dictaturii nu este ușor, mai ales dacă ești jurnalist de investigație… Suntem hărțuite pe rețelele de socializare și suntem ținte ale agresiunii pentru dezvăluirea corupției și criticarea regimului politic”. Atacurile virtuale ne afectează reputația și viața personală, pentru a ne reduce la tăcere și pentru a ne minimiza prezența în spațiul public”, detaliază Hanna Zbiss, jurnalist de investigație independent, citată de gijn.org.
De la supraveghere ilegală la condamnări la închisoare
În Maroc, statul a apelat la supravegherea digitală pentru intimida presa. Amnesty International, Forbidden Stories și alte zeci de instituții partenere din întreaga lume au documentat utilizarea programelor spion Pegasus pentru a monitoriza ilegal jurnaliștii – ceea ce a permis autorităților să culeagă informații personale pentru a le folosi în urmăriri penale motivate politic. Raportarea a fost susținută de o scurgere a peste 50.000 de înregistrări ale numerelor de telefon alese pentru supraveghere.
În Algeria, represiunea față de jurnalismul de investigație a atins cote alarmante. „De la instalarea președintelui Tebboune, nu au mai fost publicate investigații majore. Jurnalişti precum Rabah Karèche şi Belkacem Houam au fost închişi pur şi simplu pentru că şi-au făcut treaba”, spune Ali Boukhlef, jurnalist independent. Dizolvarea Ligii Algeriene pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADDH), în 2022, ilustrează în continuare presiunea tot mai acută a guvernului asupra libertăților civile. „Nu mai este loc pentru jurnalismul de investigație în Algeria. Singura opțiune este exilul”, adaugă Boukhlef.
În Libia, jurnaliştii navighează într-un peisaj social și politic teribil. Fără o autoritate centrală care să protejeze libertatea presei, milițiile armate exercită control asupra instituțiilor media. „Jurnaliştii de aici se aliniază cu facţiunile armate pentru a supravieţui. Nu este vorba despre libertatea presei, ci despre supraviețuire”, spune un jurnalist libian, care a cerut să rămână anonim, având în vedere condiţiile periculoase pentru reporterii care lucrează în ţară. Potrivit Global Investigative Journalism Network, jurnalistul Ahmed Al-Sanussi, proprietarul ziarului Sada, a fost arestat de agenția de securitate la scurt timp după ce s-a întors la Tripoli din Tunisia. Detenția sa a urmat arestării mai multor jurnaliști, după ce aceștia au publicat documente obținute de la autoritatea anticorupție din Libia, care au dezvăluit corupția guvernamentală – inclusiv legată de tranzacții pentru furnizarea de vaccinuri împotriva COVID-19.
Chiar și în aceste condiții, jurnaliştii din această parte a lumii continuă să reziste, găsind modalităţi de a relata adevărul, în ciuda pericolelor cu care se confruntă. „Refuzăm să ne oprim. Explorăm modele alternative de finanțare, utilizăm platforme digitale și lucrăm în colaborare pentru a ne asigura că poveștile critice ajung la public. Unele materiale și dezvăluiri sunt prea periculoase pentru a fi publicate la nivel local, așa că găsim platforme internaționale, pentru a le amplifica. Suntem atacați, dar nu suntem învinși. Jurnalismul evoluează și vom găsi modalități de a continua să spunem poveștile care contează”, declară redactorul-șef al Alqatiba, Walid Mejri, care face parte dintr-o colaborare extinsă cu Proiectul de Raportare a Crimei Organizate și a Corupției (OCCRP) și alte peste 70 de entități la nivel global. (redacția UZPR)
Articolul „Suntem atacați, dar nu suntem învinși”. Jurnalismul de investigație – rezistență
sub asediu a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
