Uneori, cutumele momentului se transformă în reguli bicisnic explicate, însă respectate cu multă grijă. Rostul lor declamat este acela de a călăuzi către un progres pastelat și împodobit cu metafore zglobii. Cel nerostit mi se pare a fi completa integrare, ca rotițe, în marele mecanism al stagnării cognitive, sentimentale și volitive. Iar pentru ca niciodată să nu apară dubii, se pune în aplicare un tare vechi procedeu de inducere a pasivității pe care îl vom numi, cu tristă ironie, vindecarea de sine. Deposedat de ceea ce-l definește, omul poate deveni…
Articolul „Vindecarea de sine” – de Alexandru Pripon a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
