7.4 C
Constanța
1 C
Tulcea
marți , 10 noiembrie 2026

AGREGATOR DE ȘTIRI - Litoral Press, Romania - Știri, Revista presei

AcasăCultură, EducațieZiarul „Lumina” al Patriarhiei Române, 20 de ani de apostolat creștin, în...

Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române, 20 de ani de apostolat creștin, în slujba românilor – de Maria Stanciu

În urmă cu 20 de ani, în Cetatea culturală a Iașilor, cu arhierească binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, un grup de inimoși din rândul laicatului ortodox lua inițiativa de a înființa un cotidian mai altfel, față de tot ce se tipărea în presa de cotidian, pe atunci. Publicația se numește „Ziarul Lumina”, iar cel care primise binecuvântare arhierească, pentru a face primul cotidianul creștin din spațiul ortodox este  regretatul ziarist Florin Zamfirescu.
Cu sprijinul Mitropoliei Moldovei, și al unor așezăminte monahale și bisericiești, primul și singurul cotidian creștin din România și din întreaga Ortodoxie era tipărit la Mănăstirea Golia din Iași, aici punând umărul și părintele arhimandrit Vitalie Danciu.
Scepticii prognozau că un cotidian care publică doar de bine „nu are viață lungă”! Personal, m-am confruntat cu această mentalitate ca redactor al unei pagini de „Credință” la cotidianul Viața liberă din Galați, pe care am lansat-o către cititori, în ianuarie 2004, în dorința de a duce mesajul Bisericii către comunitate, cu decență, pentru a-mi lămuri mie însămi anumite aspecte și apoi cititorilor. Faptul că la Iași, apărea un cotidian „specializat” pe „Vestea cea bună” ne-a bucurat, pentru că în marea de informații care mai de care mai trunchiate despre Biserica lui Hristos, la Iași, se năștea o publicație, care vine cu un mesaj nealterat, care aducea vestea Învierii Fiului lui Dumnezeu în comunitățile din Moldova și, apoi, în toată Ortodoxia.
La câteva luni, după hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (16 octombrie 2005), cotidianul avea și un periodic, anume, suplimentul „Lumina de Duminică” și de atunci, de două decenii, publicațiile „Lumina” adapă foamea și setea de Dumnezeu a credincioșilor ortodocși români, chiar și a ateilor.
Învățătura despre Vestea cea bună și informațiile din Biserica noastră Ortodoxă publicate în cotidianul „Ziarul Lumina” au fost și rămân fundamentale, pentru buna informare a creștinului, dar și a ziaristului din presa laică, dacă își dorește să găsească Calea spre Adevăr, Bine și Frumos.
Urcarea pe scaunul Patriarhal a Preafericitului Părinte Daniel a schimbat coordonatele „Luminii” și a apostolatului creștin în presa și în Biserica noastră, în sensul, că din 2007, redacția a urmat Ctitorul și Întâistătătorul Bisericii la București și încet încet a devenit un cotidian național, primul cotidian din toată Ortodoxia. În paginile sale, reflectă activitatea Bisericii Ortodoxe Române din Moldova, Muntenia, Ardeal, Basarabia, din Diaspora românească, din tot locul unde creștinii români au ajuns să lucreze, să se roage și să se simtă ca Acasă, în Biserică. Inspirația și curajul Părintelui nostru Patriarh ne-a adus, în 27 octombrie 2007, Centrul de Presă Basilica, incluzând, pe lângă cele două publicații postul Radio Trinitas, care ființa din 17 aprilie 1998, la Iași, fiind primul post de radio ortodox din țară, plus, Televiziunea Trinitas și Agenția de Presă Basilica.
În paginile Ziarului „Lumina”, în print și on-line, pe lângă pilda din Evanghelia zilei și Cuvântul de folos, am citit cele mai frumoase reportaje, cele mai documentate documentare și interviuri. În „Lumina”, găsim frumoasa învățătură a Bisericii lui Hristos și informații de la sursă despre lucrarea Bisericii noastre, „Maică Spirituală a Poporului Român”, cum zice Eminescu.
Odată cu mutarea la București, apostolatul creștin a fost continuat de o echipă redacțională, de excepție, alcătuită din părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și director al publicațiilor Lumina, părintele arhidiacon Alexandru Briciu, redactor șef al Ziarului Lumina și domnul Augustin Păunoiu, redactor șef al periodicului „Lumina de Duminică”. Cei trei corifei ai presei creștine, alături de preoții-redactori, redactorii, tehnoredactorii și toți slujitorii condeiului, cu dragoste pentru cuvântul din Cuvânt, de douăzeci de ani, trimit către cititorii români, și nu numai, Vestea cea bună a Bisericii noastre Dreptmăritoare.
Prin ani, Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Ortodoxe Române (dar și celelalte surate ce alcătuiesc Centru de Presă Basilica) a devenit un vector de bază al apostolatului creștin-ortodox, o cronică a faptelor bune, o arhivă istorică, cu valoare documentară, care vorbește despre credința ortodocșilor români. Ziarul Lumina este dar din darul creștinilor, care își fac abonament sau cumpără din când în când o candelă în amintirea celor dragi, o carte tipărită de Biserică.
Cunoscând cât de greu este să reziști, ca publicație tipărită, fără să ai serviciu de publicitate, dimpotrivă, Biserica noastră susține o solidă operă filantropică, la care se adaugă zidirea mult-doritei Catedrale Naționale, cei 20 de ani de presă scrisă la publicațiile „Lumina” sunt un dar din Darul ceresc!
La ceas de bilanț, dorim truditorilor „Luminii”,  cât mai multe ediții și cititori dornici să se hrănească din frumusețea învățăturii revelată de Dumnezeu. Inspirație și lumină, pe care să le răspândiți credincioșilor români, din veac în veac, din neam în neam!
La mulți ani, vrednicului nostru Părinte Patriarh Daniel, pentru proiectele de pionierat puse în slujba românilor, în acest An al Centenarului Patriarhiei Române, adăugând istoricul gest de reparație față de jertfa celor 16 Martiri, Mărturisitori și Nevoitori creștini, prin canonizare din 4 februarie 2025. Așteptăm cu rugăciune posibilitatea de a participa și vedea cu ochii noștri, precum Toma îndoielnicul rănile Mântuitorului, sfințirea Catedralei Naționale a Românilor, în octombrie 2025.
Tuturor colegilor din presa creștină, din cadrul publicațiilor Lumina, viață lungă, în lumina neînserată a Preasfintei Treimi!

Articolul Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române,
20 de ani de apostolat creștin,
în slujba românilor – de Maria Stanciu
a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

VREMEA CONSTANȚA

Constanța
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.6 °
7.4 °
91 %
2.1kmh
99 %
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
22 °
S
16 °

VREMEA TULCEA

Tulcea
ceață
1 ° C
1 °
1 °
100 %
0.5kmh
20 %
mar
14 °
mie
15 °
J
17 °
vin
23 °
S
16 °