A fost pe 13 aprilie, întâlnire organizată In Memoriam Nicolae Dabija, în cadrul Podului de Reviste, o serie de acţiuni iniţiată în octombrie 2011, la Chişinău, de revistele Curtea de la Argeş şi Literatura şi Arta, la care s-au alăturat multe alte reviste din Ţară şi din Basarabia.
Manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu şi Nicolae Dabija, săvârşită de ÎPS Calinic Argeşeanul, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, în faţa Monumentului lui Eminescu din Curtea de Argeş.
A fost de faţă şi Doina Dabija, fiica poetului, cea care se ocupă în continuare de revista care a facut şi face istorie, Literatura şi Arta.
Apoi, s-a intrat în sala de spectacole a Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, trecând prin expoziţia de fotografii Eşti floare de dor, Basarabie! de Alecu Reniţă şi prin seria de portrete ale unor oameni de cultură basarabeni realizate de Adina Romanescu.
Au urmat luări de cuvânt, s-a urmărit un film-interviu cu Nicolae Dabija, actorul Nicolae Jelescu (Chişinău) a recitat poeme de Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, Maria Mocanu, profesor universitar şi cantautor (Chişinău), a interpretat melodii pe versuri de Eminescu, Vieru şi Dabija, rapsodul craiovean Ion Creţeanu, posesorul titlului UNESCO Tezaur Uman Viu, a cântat balade vechi olteneşti.
Au fost acordate diplome „Suntem români şi punctum!” din partea revistei Curtea de la Argeş.
Au fost prezenţi în sală numeroşi colaboratori şi prieteni ai revistei, scriitori, ziarişti, artişti plastici, oameni de cultură din multe localităţi, inclusiv membri ai Academiilor de pe cele două maluri ale Prutului – academicienii Mihai Cimpoi, Svetlana Cojocaru şi Constantin Gaindric, din Academia de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Păun, Mircea Dumitru, Ioan Dumitrache şi Florin Filip, din Academia Română. De remarcat că acad. M. Cimpoi este şi membru de onoare al AR, iar acad. Gh. Păun, I. Dumitrache şi F. Filip sunt membri de onoare ai AŞM, iar Svetlana Cojocaru şi Mircea Dumitru sunt vicepreşedinţi ai academiilor respective, acad. Ioan Dumitrache fiind secretar general al AR.
După-amiază a urmat o lungă sesiune de prezentare de cărţi şi reviste, în Sala de Consiliu a Primăriei Curtea de Argeş.
O parte dintre oaspeţi au rămas duminică 14 aprilie în Curtea de Argeş, pentru a vizita monumentele oraşului.
Dumnezeu să-i ţină în apropierea Sa pe Eminescu şi pe Dabija, iar nouă să ne dea sănătate, pentru a-i putea omagia şi altă dată,
The post Ziua Revistei „Curtea de la Argeș” first appeared on Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.