În fiecare an, vara, merg la casa copilăriei, unde îmi refac energiile, îmi luminez amintirile, unde binecuvântez oamenii și locurile.
În afară de drumul la Biserica din Deal, unde vorbesc tainic cu cei care m-au iubit necondiționat, Părinții și Bunicii, nu mă văd cu multă lume, doar cu cei pe care Dumnezeu mi-i trimite în cale, cu Părintele Iulian Costache și cu încă câteva cunoștințe și rude. Pe mulți nu îi mai cunosc nici eu, iar unii se întreabă care din cele două surori suntem.
Casa în care am crescut, cât sunt plecată, este în grija unor buni vecini, Daniela și Ilie cu copiii lor.
Mă bucură de fiecare dată revederea cu cei alături de care am copilărit, care îmi dăruiesc trăiri noi, ale unei comuniuni ascunse și tăcute, mereu în trecere.
Într-o zi cu semnificație hristică, am fost invitată să merg în vizită la niște rude, oameni cu totul speciali despre care doresc să vă vorbesc, dar pentru asta îmi încep povestea, cu copilăria mea.
Pe aceste dealuri, care au fost și sunt vii dintotdeauna pentru mine, parte din trăirile mele, pe care le urcam cu Bunica, atât primăvara la cules de flori din pădure, la ciuperci, dar și la cositul și strânsul fânului, la culesul prunelor, am cunoscut oameni respectabili, muncitori și credincioși.
Unul dintre ei era Nea Mitrelea Rînjea, care avea o vie foarte frumoasă pe deal, aproape de grădina Bunicilor mei. De la el a cumpărat Tatăl meu pentru prima dată must și vin de căpșunică, apoi butași din acea vie, care rodesc și acum la noi în curte.
Nea Mitrelea avea și o varniță, în satul vecin, unde ardea bolovani de var, care apoi după ardere, acasă îl stingeam în apă și varul îl foloseam la văruit. Fiecare avea o specializare a muncii, într-o comunitate de oameni buni și respectuoși.
Fiul lui, Tituș, a preluat munca Tatălui său, apoi a transmis-o copiilor, lui Costin (Costache Rînjea), despre care vreau să vă vorbesc). (…)
Continuarea, pe portalul emotiisilumina.com


