În inima Bacăului anului 1925, sub auspiciile unei efervescențe culturale remarcabile, lua naștere în martie revista „Ateneul cultural”, o veritabilă platformă de exprimare literară, artistică și științifică, apariție cu un caracter novator pentru perioada respectivă, ținând cont tocmai de faptul că publicația nu se limita la literatură, ci miza pe o abordare multidisciplinară a societății; pe de altă parte, faptul că „Ateneul cultural” a oferit o platformă pentru oamenii locului a atenționat asupra nevoii de redefinire a polilor centru – periferie, realitate aflată într-o dinamică constantă, împlinită ulterior mai ales odată cu apariția în 1964 a seriei noi a „Ateneului”. Revenind, inițiativa aparținea Societății „Ateneul Cultural”, fondată la 19 ianuarie 1925, un proiect ambițios ce viza promovarea culturii prin intermediul conferințelor și bibliotecilor publice. Grigore Tabacaru, personalitate marcantă a vremii, a fost principalul artizan al acestui demers, iar colaborarea cu George Bacovia a adus un plus de valoare literară publicației.
Prima serie a revistei a văzut lumina tiparului între anii 1925 și 1928, totalizând 18 numere. Primele două apariții au avut format de ziar, restul fiind publicate sub formă de broșură. După cum am menționat, conținutul revistei era unul variat, cuprinzând poezie, proză, cronici și articole științifice, reflectând un program cultural ambițios, mai ales pentru acea perioadă. George Bacovia a contribuit activ cu poezii și „bucăți de proză scurtă”(„Dintr-un text comun”, „Ninsoare”, „Moină”…) – constituind, fără doar și poate, figura centrală din punct de vedere literar –,în timp ce numele altor colaboratori notabili s-au succedat cu o constanță aproape de invidiat. Printre cei mulți: Agatha Grigorescu, N. Țintă, Al. Șendrea, Ion Amaru, G. Cazacu-Delarast, Gh. Ionescu, preot Ioan Goagă etc. Nu e puțin lucru ca peste o sută de ani să ții în mâini colecția primelor numere și să iei aminte că „o revistă culturală într-un oraș de provincie pare un paradox”, ea devenind o necesitate în condițiile în care „Bacăul are tendințe să devină un oraș industrial; de aceea, poate, a rămas în urmă cu cele culturale”. Și să vezi cum, încă de la primul număr, publicația dorea să inițieze, prin vocea lui Ion Ursu, un dialog cât se poate de viu cu alte publicații (revista „Natura”, Revista Științifică „V. Adamachi”), să citești texte ce „aveau să facă istorie” – „Decembre”, „Nervi de primăvară” – sau cronici la „Kira Kiralina” (Panait Istrati, comentat de George Capril), „Lângă Pământ” (Adrian Maniu, comentat de N. Cristoveanu) ș.a.m.d. Cireașa de pe tort? O cronică de șah și exerciții pentru șah propuse de I. Jaliu. Și aventura avea să meargă mai departe, până când, din păcate, dificultățile financiare au determinat întreruperea apariţiei publicației.
Cu toate acestea, spiritul „Ateneului cultural” a renăscut în 1964, când un grup de tineri scriitori băcăuani, în frunte cu Radu Cârneci, a reînființat revista. Această a doua serie a apărut neîntrerupt și continuă să fie publicată și astăzi, păstrând vie memoria fondatorilor săi și contribuind la dezvoltarea culturală a regiunii. Peste ani, Radu Cârneci avea să arate: „Cu privire la revista Ateneu, trebuie subliniat rolul formativ al publicației noastre: a descoperi, a debuta tineri talentați și a-i promova; așa se face că de aici au intrat în viața literară scriitori de primă însemnătate, începând cu George Bălăiță, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin, Vlad Sorianu, Constantin Călin, C. Th. Ciobanu și continuând, în aceeași perioadă, cu George Genoiu, Ioanid Romanescu, Horia Gane, Sergiu Adam, Calistrat Costin. Fără îndoială, apariția celor două reviste – Ateneu și Ramuri – a constituit, într-un fel, un moment de disidență culturală care a impus”. Fir în și peste timp, dinspre entuziasmul începuturilor, „Ateneul a devenit […] un reper cultural de neînlocuit în Bacău, și nu numai” (Carmen Mihalache, actual manager al revistei „Ateneu”), „un model editorial în zona revistelor culturale” (Emil Nicolae).
Dacă figura lui George Bacovia ocupă un loc central în literatura națională, intrând în datele oricărui „canon”, cea a lui Grigore Tabacaru, principalul artizan al apariției „Ateneului cultural”, ar merita să fie reamintită din mai multe considerente, pe care le voi „exploata” cel mai probabil într-un material viitor. În fapt, o extrem de succintă fișă biobibliografică ne arată că Grigore Tabacaru (14 mart. 1883, Hemeiuș – 9 mart. 1939, București) a fost o personalitate marcantă în istoria pedagogiei și psihologiei românești, remarcându-se și ca un prolific om de cultură. Născut în comuna Fântânele (astăzi, Hemeiuș), Gr. Tabacaru a urmat studiile medii la Bacău, unde s-a împrietenit de altfel cu George Bacovia, cu care a avut o colaborare importantă jurnalistic-culturală. Numele celor doi rămân strâns legate de apariția „Ateneului cultural” băcăuan, instituție/publicație care avea să însemne mult pentru redefinirile culturale ale zonei. Gr. Tabacaru a avut o contribuție semnificativă la popularizarea psihologiei fiziologice și la promovarea pedagogiei experimentale în România. Prima sa lucrare, „Caracterul” (1903), a fost scrisă la vârsta de aproximativ 20 de ani. I-au urmat multe altele, printre care „Introducere în psihologia experimentală” (1924), „Principiile școalei active” (edițiile cuprinse între 1924 și 1929), „Problema școalei active” (edițiile din 1924 și 1927), „Problema pedagogiei sociale” (1925), „Problema personalității” (1926), „Pedagogia” (1928-1929), „Noțiuni de pedagogie” (1928), „Didactica experimentală” (1935). A înființat și condus reviste dedicate educației naționale și popularizării cercetărilor în domeniul psihologiei și pedagogiei. În 1911, a fost invitat la Congresul Internațional de Pedagogie de la Bruxelles. Cercetările sale în domeniul psihologiei gândirii s-au concretizat într-o teză de doctorat susținută la München: „Cercetările lui Binet asupra psihologiei gândirii”. În accepția lui Dimitrie-Ovidiu Boldur, Gr. Tabacarua fost, în fapt, un precursor al „școlii active“ din România, „prin libertatea acordată copiilor de a lectura cărțile împrumutate, alături de frații și surorile lor, precum și prin dezvoltarea personalității acestora. Erau puse în aplicare, cu bunăștiință, principii precum cel al activității proprii cu aplicabilitate practică sau cele ale intuiției și respectării individualității copiilor”. În prezent, există o Casă Memorială „Grigore Tabacaru” în Hemeiuș, iar numele său a fost atribuit unor instituții din Bacău – Casei Corpului Didactic (la propunerea directorului de atunci, Ioan Dănilă), unui liceu teoretic și unei edituri – sau din judeţ: unei societăţi cultural-pedagogice din Ghimeş-Făget, şcolii din comuna natală ş.a. De asemenea, acelaşi Ioan Dănilă a propus Premiul „Grigore Tabacaru” pentru performanță didactică.
Articolul Ateneu, 100. O revistă, mai multe epoci – de Marius Manta a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
