„Clubul micului jurnalist”, organizat de Uniunea Ziaristilor Profesioniști, Filiala Neamț, reprezintă o primă ocazie pentru copiii din Piatra Neamț să învețe gratuit ce înseamnă meseria de jurnalist, cu bune și rele. Știre, reportaj, interviu, radio, televiziune, presă scrisă și online, întregul parcurs al unei informații, până la cititori, ascultători și telespectatori.
Proiectul educațional se desfășoară cu sprijinul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț. Membrii nemțeni ai Uniunii Ziaristilor Profesioniști din România au lăsat timp de o oră și jumătate pixul, microfonul sau camera video și au explicat copiilor, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, meseria pe care o practică și o îndrăgesc. De data aceasta, jurnaliști au fost cei chestionați, iar întrebările nu au fost ușoare.
Până și prefectul județului Neamț, Adrian Băurceanu, a fost surprins de întrebările micilor jurnaliști. „Am fost realmente plăcut surprins de concretețea întrebărilor acestor copii. Sunt întrebări care sunt de mare actualitate și maturitatea acestor copii și modul în care au pus problema, mă face să am mari speranțe în viitorul lor. Practic, au întrebat despre sistemul de învățământ, despre modul în care copiii ar putea fi stimulați să învețe, despre rezultatele lor și despre relația cu cadrele didactice, cu conducerea instituțiilor de învățământ, m-au întrebat despre siguranță publică, m-au întrebat despre mediul, m-au întrebat despre urși, m-au întrebat despre poluare, m-au întrebat despre incendiile forestiere, adică întrebări extrem de actuale și de concludente și chiar cu introduceri extrem de pragmatice la aceste întrebări finale”.
Timp de două luni, în fiecare zi de marți și miercuri, copiii își dezvoltă și consolidează creativitatea. Lucrul în echipă, tehnicile de redactare și argumentare, respectarea normelor limbii literare, exerciții de dicție și comunicare orală, simularea spiritului de investigație și de observație.
„Numele meu este Ciprian Solomon și sunt jurnalist cu 26 de ani de experiență și am avut prilejul și mai ales bucuria de a vorbi cu un grup minunat de copii despre meseria care m-a definit în ultimele două decenii și jumătate, cea de jurnalist. Într-un spațiu cald și prietenos, am povestit pe înțelesul lor despre istoria presei, de la primele tipărituri care au dus vestea lumii mai departe până la transformările spectaculoase pe care le-a cunoscut jurnalismul odată cu apariția radio-lui și mai târziu a televiziunii și a mediului online. Am poposit mai mult asupra radio-lui, această cutie fermecată care, de mai bine de un secol, leagă oamenii, duce vești, spune povești și dă glas emoțiilor noastre. Le-am vorbit copiilor despre cum se scrie o știre, ce înseamnă să verifici o informație, cât de important este să fii corect și echilibrat, indiferent de subiectul pe care îl abordez. Am încercat să le arăt că, dincolo de cuvinte, de reportofon sau de platourile de emisie, jurnalismul este despre oamenii și despre poveștile lor.”
Articolul „Clubul micului jurnalist”
– când jurnalismul devine și o lecție de viață – de Gianina Buftea a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro



