Atunci când vine vorba despre Mihai Eminescu, majoritatea oamenilor se gândesc la poet, pe de o parte pentru marele său talent, profunzimea și rafinamentul creației poetice, dar și pentru că, generații de-a rândul, aceasta a fost latura căreia i s-a acordat cea mai mare atenție, din manualele școlare până la editările făcute de-a lungul timpului.
Eminescu a strălucit la vremea sa, cu voia sau fără voia unora dintre contemporanii lui, strălucește și azi, cu voia sau fără voia unora dintre contemporanii noștri. În timp, s-a extins în permanență universul studierii creației sale, astfel încât, treptat, a început să fie cunoscut și jurnalismul său.
Chiar dacă, din varii motive, asupra cărora nu insistăm, creația jurnalistică a rămas în plan secund pentru publicul larg, ea nu a rămas neabordată de către critica literară, George Călinescu fiind cel care afirmă că „Eminescu este egal cu sine atât în poezie, cât şi în jurnalistică”.
Principalele publicații la care a colaborat au fost: „Federațiunea“, „Românul“, „România liberă“, „Convorbiri literare“, „Fântâna Blanduziei“, „Albina“, „Familia“, iar ca redactor angajat a fost la „Curierul de Iași“ și „Timpul“.
Pentru unele dintre aceste publicații a scris și articole pe teme politice sau culturale, precum la revista „Familia” (condusă de Iosif Vulcan), „Convorbiri literare” (revistă a Societăţii Junimea) sau „Curierul de Iaşi” (ziar pe care îl numea, cu ironie, „Foaia vitelor de pripas”). A fost chemat, de către Titu Maiorescu şi Ioan Slavici, să se angajeze, la ziarul „Timpul”, din București, ca redactor. A scris la „Timpul” între 1877 şi 1883, fiind şi redactor-şef, în perioada 1880-1881.
Ziarul era de orientare conservatoare, ceea ce se va reflecta și în majoritatea articolelor eminesciene. Publicistica sa este unanim recunoscută, în epocă și mai apoi.
O primă mărturie vine de la colegul său de redacție, Ioan Slavici, care mărturisește că „Eminescu lucrează cu zel şi cu mai multă credinţă decât mine”. Titu Maiorescu opina, la rândul său: „Trebuie recunoscut, franc, că proza politică a lui Eminescu este eminentă, creatoare (în sens literar) în cel mai înalt grad, plină de idei și colorată de o emotivitate și o imaginație pe care nu știu câți alți gazetari români le-au putut egala“.
Mai târziu, George Călinescu scrie că Eminescu „este poate cel dintâi gânditor politic român care să-şi sprijine doctrina pe economie“, marele critic adăugând și că avea „noţiuni integrale de istoria problemelor şi doctrinelor filozofice“. Şerban Cioculescu subliniază că „Economismul este de fapt marea revelaţie a ziaristicii eminesciene, un economist în curent cu doctrinele curente, agonisire a studiilor berlineze”, iar Perpessicius (în Revista Manuscriptum din anul 1979) spune că „Nici una din problemele politice, sociale şi economice, care dirijează viaţa unui popor, nu i-a fost absentă, şi nimeni n-a adus în judecarea lor o viziune mai adâncă, mai profetică, mai actuală”.
Mai aproape de zilele noastre, Eugen Simion consideră că Eminescu „Era un om al ideilor, dar şi foarte bine informat. Citea gazetele nemţeşti, multe idei din articolele sale sunt idei care circulau în Europa, el nu era în afara timpului său”, în timp ce Nicolae Manolescu apreciază că articolele lui „ating un nivel literar, rar întrecut până astăzi“.
Am ales doar câteva opinii, ale unor personalități cunoscute. Pentru cei interesați, o antologie a opiniilor despre gazetar, este volumul Pagini uitate despre Eminescu, publicat în 2004, la doi ani după moartea autorului său, de academicianul Gheorghe Bulgăr, cel ce publicase, încă din 1973, volumul Icoane vechi şi Icoane nouă, cu articole din 1877, apoi alte câteva lucrări despre Eminescu.
Nu vin la pleiada de eminescologi din ziua de azi, fiind mulți și chiar greu de cuprins, dar merită menționat Tudor Nedelcea, pentru cărțile sale care tratează, separat, teme legate de Eminescu și economia, Eminescu și istoria, Eminescu și cugetarea sacră, Eminescu și realsemitismul, Eminescu și Basarabia și încă altele.
În perioada în care Eminescu a publicat articole,  ziariştii erau fie comunicatori de partid, care răspândeau mesaje politice, fie gazetari care transmiteau strict informații de interes general către cititori. Erau știri și note cultural-enciclopedice, cel mai adesea preluate din ziare și reviste apusene, uneori traduceri de opera literare sau de articole științifice.

Articolul De la jurnalismul lui Mihai Eminescu
la cel contemporan – de Mircea Pospai a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro