Colindam, cristalin, Puică neagră bagă-n sac, neocolind nicio casa din sat. Știam că la fiecare, în poartă, stă, aşteptându-ne, Dumnezeu. Erau atât de mici urmele pașilor noștri în zăpada Ajunului, de parcă niște miei pășeau pe miezul alb de cer. Apropierea Crăciunului însemna colindele repetate în clopotniţa bisericii, cioplirea bâtelor în care să înşirăm covrigii, hainele nou-nouţe, din postav cafeniu, la care trudea singurul croitor al satului şi, în respirația Ajunului, pupezele pe care le scotea mama din cuptor, gata să zboare în traistele copiilor-colindători; după ce le învelea, în…

Articolul Din Jurnalul unui reporter radio.
Atingându-ne frunțile de cea mai
strălucitoare lumină… – de Valentin Marica a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro