Eram doar un copil, și mă bucuram de magia colindului, ca de nimic mai bun și mai altfel… Această (în)cântare simplă, cu funcție ritualică, de urare pentru belșug, fertilitate și bucurie, datând încă din perioada pre-creștină, atrăgea, cu ritmul său de incantație, o resurecție a sufletului aproape inexplicabilă. Stând așa, am reflectat la felul cum ar fi trait Eminescu magia colindelor – unic, inexprimabil, authentic. Și, atunci, am căutat să aflu cum reverberau colindele în sufletul său de poet. Și am găsit această poemă, neterminată, din păcate: . Colinde, colinde!…
Articolul Eminescu și colindul românesc – de Maria Camelia Manea a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
