Durerea prelungă, neîntreruptă, naște disperare și, într-un final, resemnare. Nici nu știu care dintre aceste stări nefirești este mai grea. Deoarece disperarea constituie actul ultim uman de a lupta împotriva unei agresiuni externe, cu mișcări lipsite de coordonare și gesturi negândite, atrăgând atenția și cerând, chiar și în tăcere, încetarea agresiunii. Este modalitatea de a solicita înțelegere, chiar milă, înaintea dezastrului personal. Iar resemnarea constituie abandonul. Ultima suflare a umanității din noi, pe marginea dispariției (poate nu doar) spirituale. Nu e simplu să trăiești, în aceste vremuri complicate. Ni se…

Articolul Fluviul disperatei resemnări – de Alexandru Pripon a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro