IOAN VASIU: Când ați făcut primii „pași” la Radio România Cultural?
MIRELA NICOLAE: La Radio România Cultural am ajuns în data de 25 septembrie 1991. Eram studentă în anul al treilea la Academia de Studii Economice din București și mi-am dorit mult să revin în radio după mai multe colaborări la radio și la televiziune pe care le-am avut în copilărie. După Revoluție, mai toate redacțiile și departamentele au căutat colaboratori în vederea formării lor profesionale și angajării. Deși mama (care era funcționară în radio) s-a opus să urmez o carieră în presă, am insistat și am venit în acea zi pentru a susține un examen la Departamentul Știință-Învățământ-Educație, secția Educație. Regretații Ana-Maria Sireteanu, jurnalistă, poetă și dr. în psihologie împreună cu Andrei Banc, redactor-șef și Eugenia-Grosu Popescu, redactor-șef adjunct m-au trimis într-o cabină de înregistrări pentru a da o probă de voce și a citi un text la prima vedere. Nu uit nici acum că mi s-a indicat un articol din ziarul „Evenimentul zilei”, pe care l-am citit cu intonație, ca la școală, dar fără greșeală. Am fost admisă abia după trei zile, după prima probă pe teren: un interviu cu directoarea Liceului de Arhitectură (actualul Colegiu Tehnic de Arhitectură „Ion. N. Socolescu”) pe care l-am realizat în prezența unui tânăr redactor, Sorin Iorga, căruia aveam să-i fiu și ucenică. Interviul a fost difuzat pe post, lăudat. Așa a început colaborarea mea la Departamentul Știință-Învățământ-Educație, secția Educație care producea și pentru Radio România Cultural.
I.V.: De ce ați ales radioul și nu televiziunea sau presa tipărită?
M.N.: Întotdeauna am fost fascinată atât de vocea umană, cât și de miracolul imaginilor filmate. Prin sunete poți crea imagini care să nu fie identice cu ale ascultătorilor tăi, dar să transmită același mesaj. În televiziune, la fel ca în cinema, imaginea este aceeași, însă mesajul transmis și înțeles poate fi diferit. M-am atașat de radio pentru că m-am atașat de oamenii de-aici. De la înființarea lui oficială (1 noiembrie 1928), radioul public românesc rămâne un reper pentru presa națională. Am fost și sînt mândră că m-am angajat prin concurs, am promovat tot prin concurs, că am lucrat cu mari realizatori de radio, am colaborat cu actori, regizori, poeți, scriitori, muzicieni, educatori renumiți. Privind în urmă nu regret că am refuzat mai multe oferte de a pleca fie spre televiziunea publică, fie spre televiziunile comerciale.
Am scris mulți ani și pentru presa tipărită, mai ales pentru „Revista Radio România” și cunoscuta revistă de specialitate „Tribuna Învățământului”. Dar am ales să rămân în radio datorită colegilor și mentorilor mei, relațiilor prietenești pe care le-am avut cu aceștia de la început. Timiditatea mea de-a apărea în fața ecranelor a fost un al doilea motiv. Iar un al treilea este independența pe care ți-o conferă această formă de comunicare: ea poate fi deopotrivă fizică (poți lucra singur, dar și în echipă) și creatoare (materialele bazându-se doar pe sunete – cuvinte, muzică, efecte-, le poți recompune și reinventa).
Articolul Mirela Nicolae, Radio România Cultural: „Apartenența la o mare uniune profesională, care este și una de creație, confirmă statutul de jurnalist” – interviu de Ioan Vasiu a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
