Frați uitați ai latinității orientale, născuți din același trunchi străromân sau protoromân, aromânii/prescurtat armânii, sau mai prețios, macedo-românii sunt, după mărturia unei cunoscute lingviste, ea însăși de neam armânesc, Matilda Caragiu Marioțeanu (1927-2009, profesor de dialectologie la Universitatea din București și fost membru titular al Academiei Române din 2004, sora cunoscutului actor Toma Caragiu), „romanii sud-dunăreni, continuatorii populațiilor romanizate”. Frați de sânge cu românii de la nord de Dunăre, dar și cu cei dintre Prut și Nistru și chiar de mai departe, din Europa centrală, până la Vistula, iar în est până la Don, populațiile latinofone din Balcani au, surprinzător, o istorie comună, asta deși, oficial, fiecare autoritate vremelnică asupra teritoriului compact ocupat cândva de străromâni se străduiește să-și compună propria etnogeneză și să elaboreze propria variantă asupra istoriei unui neam pe care nu-l înțeleg și față de care trăiesc un adânc sentiment de vinovăție pentru abuzurile din trecut, adâncind astfel parcă și mai mult criza identitară abătută asupra acestui neam. Numiți când derogativ, când pur și simplu peiorativ, vlahi, vlasi, besi, macedoromâni, aromâni, fârșeroți, saracaceni, ori rrămâni, cu toții sunt un singur neam, cu o singură origine, chiar și cu o singură limbă, fărămițată azi în câteva dialecte dominante. Oficial, în lume nu ar fi mai mult de 200-250.000 de vorbitori de limbă armânească.
Cei mai nedrepți cu armânii au fost bizantinii, care, prin istoricii lor de frunte, au lansat teza, susținută și azi de unii istorici mai neexperimentați, că acest neam ar fi urmașul dacilor alungați de Traian din Imperiu: „Loviți de război de către împăratul Traian și înfrânți deplin, iar regele lor numit Decebal a fost ucis, iar capul i-a fost înfipt într-o suliță în orașul romeilor, acești daci, așa ziși besi, locuiau mai întâi lângă Dunăre și râul Saos, azi Sava, unde locuiesc mai de curând sârbii”, scria un istoric local, Kekaumenos, adâugând: „Ieșind din întăriturile lor, au prădat ținutul romeilor, iar romeii au pornit împotriva lor și i-au zdrobit, aceștia fugind de acolo s-au împrăștiat în tot Epirul, și în toată Macedonia, iar cei mai mulți dintre ei s-au refugiat în Elada” (Fontes Historiae Daco-Romaniae, București, 1975).
Cum a fost posibil ca un neam pașnic, majoritatea păstori și negustori, ce trăiau preponderent în comunități izolate, exclusiv din produsul muncii lor, să „iasă la pradă” și să-i sperie într-atât pe localnici, pe grecii bizantini în special, care se autonumeau romei, încât aceștia să-i răspândească în tot arealul balcanic, istoricii de ocazie nu ne spun. În schimb o spune răspicat un istoric din Occident, Tom J. Winnfrith, în cartea sa The Vlaches, the History of a Balkan People (1995): „Dacă vrem să vorbim despre armâni, trebuie să plăcăm de la Olimpia și de la Filip Macedoneanul (tatăl celui pe care îl numim azi Alexandru cel Mare/O Mega, întemeitorul primului Imperiu macedonean din istorie – n.n.).
Articolul O jurnalistă rescrie epoeea
neamului armânesc – de Marian Nencescu a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro
