Până la urmă, chiar în seara zile, Gheorghe „o tulește spre veșnicie, înmormântându-se”, fără vreun ritual creștinesc, în groapa singurătății. Învățase progresiv să moară și, iată, „convoiul mortuar se apropie de groapă”. Nici nu a fost dificil să moară, mai dificil a fost să se înmormânteze, căci oamenii se mai jucau de-a moartea. Romanul n-are vreun personaj, iar numele Gheorghe ar putea fi substantiv comun: atâția oameni din sat cu acest nume au trecut în veșnicie, încât și Dumnezeu purta uneori acest nume. Satul Vâjiștea cu oamenii săi încet-încet ocupă…

Articolul „Odaia în metru antic”
și „Ziua înmormântării
lui Gheorghe” de Anton Ilica a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro