La ora când am primit invitația dlui. prof. Sorin Stanciu pentru a participa la gala de excelență a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, nu știam încă ce favor mi se făcuse. Mă decisesem pe loc să particip la eveniment ca o formă de respect pentru eforturile profesionale ale acestui om care, acum 30 de ani, cu generozitate și cu precauție, îmi schimbase complet viața. Într’o după-amiază liniștită de mai, m’a luat de mână și mi’a arătat lumea cea mare. Aveam să intru intr’un univers pe care nu îl cunoscusem niciodată și care mă va fura pentru totdeauna: Bucureștiul orbitor și ispita din ochiul furtunii. Azi, la aproape 30 de ani distanță, băiatul pe care l-a importat la București – cu o geantă plină de vise și cu un sacou – direct în vâltoarea campaniilor electorale care mișcau România, speră că nu l’a dezamăgit.
Cu aceste gânduri în suflet am pășit aseară, la Gala UZPR.
În realitate, am avut întâlnire cu toată tinerețea mea. I-am revăzut pe Dan Constantin, mereu guvernat de seriozitate, pe Ștefan Mitroi, învăluit de același aer moromețian, pe Sorin Ovidiu Bălan, fostul meu profesor, la fel de jovial și de generos, pe Viorel Popescu, vocea care mă însoțea în diminețile copilăriei din cutia magică a radioului public, dar și pe Liviu Tofan, unul dintre proprietarii de legendă de la Radio Europa Liberă căruia i-am mulțumit pentru că în anii grei ai dictaturii, ei s-au luptat și pentru generația mea.
Toata această galerie de oameni extraordinari pe care i-am admirat tot timpul, dar pe care nu i-am invidiat niciodată pentru că știam bine cât îi consuma meseria pe care o asumaseră, aseară au trecut prin fața mea, dar si prin gândurile mele.
Memoria e singurul paradis din care nu putem fi expulzați niciodată.
România are nevoie de jurnaliști mai mult decât are, să zicem, de politicieni, de analiști sau de comentatori.
Are nevoie de jurnaliști incomozi care să consolideze societatea, de constructori de idei, mai ales azi, când adevărul nu mai suportă martori.
Radu Mihai Popa
Articolul „România are nevoie de jurnaliști” a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sursa: uzpr.ro

