9.4 C
Constanța
7.8 C
Tulcea
miercuri , 4 noiembrie 2026

AGREGATOR DE ȘTIRI - Litoral Press, Romania - Știri, Revista presei

AcasăȘTIRIRevista presei - TulceaBărbat cercetat pentru omor calificat și tâlhărie calificată

Bărbat cercetat pentru omor calificat și tâlhărie calificată

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil, de pe strada Babadag, din municipiul Tulcea a fost găsită o femeie inconștientă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea, care a constatat decesul acesteia.

În baza informațiilor obținute și a activităților desfășurate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a constatat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din județul Buzău, ar fi pătruns în apartamentul în care se afla femeia, agresând-o fizic, iar, ulterior i-ar fi sustras bijuteriile purtate, urmare a actelor de violență exercitate survenind și decesul femeii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.

Astăzi, 24 noiembrie a.c, în baza probatoriului administrat până în prezent, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus asupra bărbatului măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar tot în cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat instanței de judecată pentru a dispune o măsură preventivă.

Comunicat IPJ Tulcea


Sursa: infotulcea.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

VREMEA CONSTANȚA

Constanța
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
9.3 °
71 %
5.8kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
12 °
S
7 °
D
8 °

VREMEA TULCEA

Tulcea
cer fragmentat
7.8 ° C
8 °
7.8 °
82 %
8.8kmh
75 %
mie
8 °
J
8 °
vin
11 °
S
6 °
D
8 °