Consiliul Județean Tulcea este beneficiarul investiției realizate de Compania Națională de Investiții.
Proiectul Sălii Polivalente include un teren principal de competiții, cu tribune ce vor putea găzdui până la 4.670 de spectatori, un teren de antrenament amplasat în subsolul clădirii, parcare subterană, vestiare moderne pentru echipe și oficiali, precum și spații destinate presei și o sală de conferințe.
„Sala Polivalentă din Tulcea este un proiect emblematic pentru infrastructura sportivă din România și mă bucur să văd cum, zi de zi, transformăm această viziune într-o construcție impresionantă, de care suntem deja mândri.
Constructorii au realizat primele teste pentru iluminatul arhitectural al Sălii Polivalente, iar rezultatele ne oferă o privire de ansamblu asupra impactului estetic final al clădirii. Totodată, s-au finalizat lucrările esențiale la fațada decorativă, structura metalică și panourile sandwich, iar acoperișul a fost montat complet. Aceste etape reprezintă pași importanți în concretizarea proiectului nostru.
Nu este un proces simplu, dar fiecare etapă este planificată cu meticulozitate și precizie. Sunt convins că, la final, vom avea o infrastructură sportivă de excepție și un motiv de mândrie pentru noi toți“, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcţional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.