16.4 C
Constanța
17.2 C
Tulcea
joi , 10 septembrie 2026

AGREGATOR DE ȘTIRI - Litoral Press, Romania - Știri, Revista presei

AcasăCultură, EducațieZiua Imnului Național al României

Ziua Imnului Național al României

Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua Imnului Național al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne, indică site-ul https://www.cdep.ro/. ”În municipiul București și în municipiile-reședință de județ se vor organiza ceremoniale publice de intonare a imnului național al României și de înălțare a drapelului național, pe baza normelor convenite între prefecturi, primării și comenduirile de garnizoană”, se arată, de asemenea, în legea menționată.
Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol și jumătate de la Revoluția română din anul 1848, Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie, Zi a imnului național, simbol al unității Revoluției române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei și 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.
Versurile Imnului Național aparțin lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet și etnograf, om de mare cultură, cântăreț și autor de manuale de muzică.
Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Țara Românească Revoluția a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul „Deșteaptă-te, române!”, câștigându-și instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic și mobilizator pe care-l conține. Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independență (1877-1878), cât și în timpul primului și al celui de-al doilea Război Mondial, precizează site-ul www.presidency.ro, citat de AGERPRES.

Articolul Ziua Imnului Național al României a apărut prima dată pe Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Sursa: uzpr.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

VREMEA CONSTANȚA

Constanța
cer senin
16.4 ° C
16.5 °
16.4 °
76 %
4.7kmh
8 %
J
25 °
vin
24 °
S
25 °
D
21 °
lun
21 °

VREMEA TULCEA

Tulcea
cer senin
17.2 ° C
17.2 °
17 °
88 %
0kmh
0 %
J
28 °
vin
31 °
S
31 °
D
23 °
lun
19 °